- EDIȚIA DIN ACEST AN A CONFERINȚEI A FOST ANULATĂ -

Now What?! este prima conferință din Cluj-Napoca adresată simultan specialiștilor din domeniul medical și publicului larg.

Ce se întâmplă acum? Care sunt pașii următori? Ce am de făcut? – acestea sunt doar câteva întrebări subsumate evenimentului Now What?!, creat tocmai din conștientizarea nevoii acute a unui spațiu sigur, a unor protocoale actualizate și a accesului la tratamente eficiente în orice afecțiune, cu acces neîngrădit la informații validate științific, conexe interacțiunii dintre personalul specializat din domeniul sănătății și pacienți.

CREDITARE COLEGIUL MEDICILOR DIN ROMÂNIA

Participanții care optează pentru atelierul de lucru pre-conferință „Intervenții psihologice în cazul femeilor aflate la menopauză în urma tratamentului împotriva cancerului la sân”, din data de 21.09.2018, vor primi cu 4 credite EMC.  Ziua de conferință, din 22 septembrie a.c., va fi creditată cu 5 credite EMC.

DEspre eveniment

Cu fiecare individ, schimbăm o comunitate – aceasta este mantra de la care pornește orice proiect sau inițiativă Holo. 

Toate evenimentele noastre sunt orientate către comunitate, aceasta fiind beneficiarul direct și indirect al tuturor acțiunilor noastre. Dorința Holo de a transforma binele, fizic și emoțional, într-o interacțiune inedită între public larg și specialiști din domeniul medical și psihologic se traduce prin Now What?!, primul eveniment din Cluj-Napoca ce își propune să educe, să informeze, și, cel mai important, să creeze legături și poduri durabile între două dintre cele mai importante comunități la nivel social: pacienții și medicii.

Ne propunem să reunim resursele, studiile și ultimele descoperiri din domeniul medical cu cei dintâi beneficiari – publicul larg și pacienții, creând un model pozitiv de raportare la probleme de natură fizică și emoțională, cu un puternic și benefic impact asupra comunității în care trăim. Now What?! spune povestea întâlnirii celor două comunități.

Ne propunem, în aceeași măsură, un eveniment care să aducă o plus-valoare reală participanților prin prezentarea de informații validate științific. În acest fel, vrem să creăm un flux continuu de interacțiuni echilibrate între pacienți și medici, o relație complexa în care respectul, decența și accesul la informații validate științific să constituie valori centrale. Nu în ultimul rând, ne dorim să susținem, prin toate cele de mai sus, eforturile de prevenire a problemelor de sănătate fizică și psihică.

Ediția 2018 - Menopauza

Prima ediție a conferinței Now What?! este dedicată menopauzei.

Vom afla ce este, când se instalează, care sunt factorii de risc pentru menopauza prematură, care sunt simptomele ei și dacă acestea pot fi ținute sub control, cum și dacă se tratează.

Participanții vor descoperi, prin toate prezentările ținute în cadrul evenimentului, că menopauza definește o etapă biologică normală din viața femeii adulte, dar, deopotrivă, poate fi instalată prematur, din cauza unei suite de factori ginecologici și oncologici.

Menopauza va fi discutată atât prin prisma medicinei, cu diversele ei ramuri ce abordează, tratează, previn sau intervin direct, cât și psihologic, menopauza venind la “pachet” cu un impact puternic emoțional asupra femeilor.

Un eveniment susținut de

dată

21 – 22 septembrie 2018

locație

Platinia Conference Hall

Harta

Structura conferinței

Workshop pre-conferință pentru specialiști 

21 septembrie 2018, 14.00 – 20.00

Intervenții psihologice în cazul femeilor aflate la menopauză în urma tratamentului împotriva cancerului de sân (Dr. Melanie Smith)

Vor fi prezentate tehnici și strategii cu aplicabilitate imediată, eficientă și dovedită, special construite pentru un mai bun management al simptomelor fiziologice, dar și emoționale, asociate menopauzei, un accent deosebit fiind pus pe cazurile in care menopauza se instalează post-cancer mamar. Astfel, workshop-ul va include aspecte ca:

  1. Înțelegerea și gestionarea simptomelor menopauzei după tratamentul cancerului mamar
    • Rolul unei abordări bio-psiho-sociale.
    • Un model cognitiv- comportamental al managementului simptomelor menopauzei.
    • Bufeurile – managementul stilului de viață, strategii cognitive și comportamentale, tehnici de respirație.
    • Studii de caz și rezumat al punctelor principale de învățare
  2. Transpirațiile nocturne și insomnia
    • O abordare cognitiv-comportamentală a insomniei
    • Stabilirea unor obiceiuri sănătoase legate de somn
    • Abordarea convingerilor și atitudinilor nefolositoare
    • Gestionarea transpirațiilor nocturne
    • Gestionarea oboselii în timpul zilei
    • Studii de caz și rezumat al punctelor principale de învățare
  3. Creșterea calității vieții și a stării de bine după tratamentul împotriva cancerului mamar
    • Auto-gestionarea problemelor de sănătate comune perioadei de după încheierea tratamentului – durere cronică, oboseală, probleme cognitive, gestionarea greutății, probleme legate de sex și intimidate
    • Rolul esențial al exercițiului.
    • Rezumat și evaluare.

Conferința

22 septembrie 2018, 9.00 – 18.00

Sesiunea 1 – Argument pentru prevenție și intervenție validate științific în domeniul sănătății
Sesiunea 2 – De la îmbunătățirea calității vieții pana la intervenția în menopauza indusa chimic

Specialiști din domeniul sănătății  vor susține prezentări din domenii conexe menopauzei, bazate pe ultimele cercetări în domeniu și pe o bogată experiență clinică:

  1. medicină de familie
  2. ginecologie
  3. nutriție
  4. oncologie
  5. psihologie.

cui se adresează conferința

Conferința vine în întâmpinarea unui areal semnificativ de nevoi ale publicului larg:

  • Educarea asupra unei etape absolut firești în viața oricărei femei – fie că intervine ca urmare a vârstei, fie indusă chimic sau chirurgical, menopauza afectează absolut fiecare femeie;
  • Prezentarea unui tablou clinic și psihologic complex al femeii aflate în apropierea sau în plin proces instalat al menopauzei
  • Stabilirea unei conduite preventive care sa ajute publicul feminin să facă tranziția spre menopauză cât mai sănătos și echilibrat, cu un impact emoțional redus
  • Informare asupra intervențiilor medicamentoase personalizate – terapia de substituție hormonală și variantele medicinei naturiste și alternative la aceasta
  • Strategii psihologice pentru abordarea problemelor emoționale (de exemplu, iritabilitatea, schimbări bruște de dispoziție, oboseală, anxietate, stări depresive, tulburări de memorie și concentrare, labilitate emoțională, capacitate de concentrare redusă) și fiziologice (de exemplu, puseuri, transpirații nocturne) asociate menopauzei.

Obiectivele ce vizează specialiștii din domeniile medicale & conexe sunt:

  • Organizarea de prezentări bazate pe ultimele cercetări din domeniu și bogata experiență clinică a vorbitorilor invitați, care să ofere informații valoroase pentru un bun management al pacientei aflate la menopauză
  • Prezentarea tehnicilor și strategilor psihologice optime, legate de un bun management al menopauzei. Exemplificarea acestor tehnici pentru o aplicabilitate imediată în relația cu pacientul.

Speakeri

Dr. Melanie Smith, psiholog și psihoterapeut specializat în managementul menopauzei

Dr. Dan Eniu, medic primar chirurgie oncologică și onco-ginecologie

Dr. Petronela Popoviciu, medic primar medicină de familie

Dr. Sandra Mureșan, consultanță în nutriție (metoda Eurodiet)

Dr. Lazăr Claudia, medic specialist în obstetrică-ginecologie

Dr. Oana Cobeanu, psiholog clinician și psihoterapeut

Lista speakerilor va fi actualizată pe măsură ce alți specialiști ni se vor alătura.

Menopauza în statistici

  • În acest moment, la nivel mondial, s-a atins un prag istoric maximal al menopauzei instalate.
  • În SUA, 1.3 milioane de femei ating anual menopauza, și un procent de 20% din ele sunt afectate de depresie.
  • Cu speranța de viață a femeilor estimată în jurul vârstei de 84 ani, acestea își petrec mai mult de jumătate de viață în sindrom post-menopauză.
  • Din cele 57 de procente de femei ce acuza simptomatologie la instalarea menopauzei, 22% raportează că acest lucru le afectează viața profund și apelează la medicație. Cele mai acuzate simptome sunt bufeurile și transpirațiile nocturne.
  • 65 – 85% dintre pacientele oncologice cu diagnostic de cancer mamar semnalează bufeuri și transpirații nocturne.
  • ¾ din femeile la menopauză caută ajutor de specialitate la instalarea bufeurilor și a transpirațiilor nocturne. Dintre acestea, 20% raportează un impact negativ pe plan psihologic, social și profesional, acuzând anxietate, oboseală, rușine, letargie, iritabilitate, concentrare scăzută.
  • Prevalența distresului este mult mai ridicată în rândul pacientelor cu menopauză indusă chirurgical.

„Now What?!” este un eveniment marca Holo, numit în continuare Organizator.

Înscrierea și participarea la acest eveniment presupune acceptarea termenilor și condițiilor următoare.

Înscrierea și participarea la eveniment este complet voluntară, iar participanții acceptă termenii și condițiile prezente, sau, în caz contrar, refuză înscrierea la eveniment. Toate datele organizatorului sunt prezentate atât pe această pagină, cât și pe facturile proforme sau fiscale.

Taxa de participare

Toți participanții trebuie să achite taxa de participare înainte de data evenimentului.


În cazul imposibilității de participare la curs, din motive obiective sau personale, avansul achitat pentru confirmarea rezervării locului se pierde, acesta fiind nerambursabil.

Politica de anulare sau modificare a biletelor

În cazul în care un participant nu se prezintă la eveniment din diverse motive, suma platită pentru bilet nu este rambursabilă, pentru că biletul a fost deja alocat, iar Organizatorul a blocat locul în sală.

În cazul în care o persoană care a cumpărat un bilet nu mai poate participa, are dreptul sa ceară Organizatorului schimbarea numelui pe bilet pentru un prieten sau pentru un membru al familiei. Organizatorul poate fi notificat cu minim 1 săptămână înainte de eveniment pentru a schimba numele unui participant pe un bilet deja alocat. În ultimele 3 zile dinaintea evenimentului, Organizatorul nu își asumă răspunderea de a mai modifica numele pe bilete deja alocate.

Răspunderea organizatorului

Organizatorul are obligația de a respecta legislația în vigoare.

Evenimentul este structurat în funcție de două mari categorii de destinatari – publicul de specialitate și cel larg.

Medici, asistente, psihologi, consilieri și alți specialiști din domeniul medical sunt invitați să:
1) Descopere cum abordăm, din punct de vedere psihologic, pacienta confruntată cu menopauza – vor fi prezentate tehnici și strategii cu aplicabilitate imediată, eficientă și dovedită, special construite pentru un mai bun management al simptomelor fiziologice, dar și emoționale, asociate menopauzei, tehnici care pot constitui o alternativă atunci când medicația este refuzată de pacient, nu ajută sau nu este indicată.
2) Asiste la prezentări ale specialiștilor din domenii conexe menopauzei, bazate pe ultimele cercetări în domeniu și pe o bogată experiență clinică.

Publicul larg va afla ce este exact menopauza, când și cum se instalează, de ce este ea declanșată și ce declanșează, la rândul ei. Participanții vor înțelege mai profund această etapă firească din viața fiecărei femei, cu ajutorul unor nume reprezentative din domenii ca cel al medicinei de familie, ginecologiei, nutriției, oncologiei și psihologiei.

Participanții poartă întreaga responsabilitate pentru modul în care înțeleg informațiile prezentate și cum decid să le aplice în contextele propriei vieți profesionale. Modul în care participanții folosesc informațiile prezentate în cadrul evenimentului nu cade în sarcina organizatorului. Participanții sunt de acord ca acesta din urmă să fie scutit de orice răspundere, în situația apariției unui prejudiciu ca urmare a utilizării informațiilor furnizate.

Modificări ale regulamentului

Organizatorul își rezerva dreptul de a modifica și/sau completa regulamentul, precum și dreptul de a suspenda și/sau înceta și/sau întrerupe desfășurarea formării, cu condiția înștiințării prealabile a participanților cu privire la orice modificare a unei prevederi. Orice modificări/completări aduse prevederilor acestui regulament vor fi comunicate către public prin publicarea pe site-ul Organizatorului cu cel puțin 24 de ore înainte ca acestea să devină aplicabile. Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica sau anula formarea în situația în care intervin incidente tehnice sau de altă natură insurmontabile în perioada desfășurării formării sau înaintea începerii acestuia. Pentru aducerea la buna îndeplinire a obligațiilor organizatorului, acesta poate subcontracta servicii sau împuternici furnizori pentru derularea unor servicii sau formalități. Organizatorul nu își asumă nicio răspundere cu privire la nefuncționarea computerelor, telefoanelor sau a conexiunii la internet ale participanților. Totodată aceștia nu răspund pentru eventuale disfuncționalități ca urmare a acțiunilor unor unor terți cum ar fi: distribuitori de energie electrică, operatori, proprietari sau administratori ai rețelelor de telecomunicații, internet sau alții asemenea.

Confidențialitatea datelor

Pentru participarea la eveniment, pot fi solicitate informații personale ale participanților, prin intermediul site-ului – nume, telefon, e-mail etc, cu păstrarea confidențialității respectivelor date. Utilizatorii consimt în mod expres la efectuarea eventualelor prelucrări de date cu caracter personal (conform prevederilor Legii 677/2001).

Protecția datelor cu caracter personal

Când folosim expresia date personale vorbim despre orice informații și date despre o persoană fizică, ce poate duce, direct sau indirect, la identificarea persoanei respective. Sunt incluse aici numele, orice număr de identificare, orice informații despre localizare și orice alt identificator online precum dispozitivul folosit pentru accesarea internetului, adresa IP sau informațiile obținute prin cookie-uri.

În contextul colectării și folosirii datelor dumneavoastră, am luat toate măsurile tehnice pentru ca dumneavoastră să ne oferiți acordul dumneavoastră privind folosirea datelor, în deplină cunoștință de cauză, la fiecare interacțiune pe care o aveți cu site-ul nostru.

În conformitate cu legea GDPR nr. 679/2016, vă informăm asupra tuturor acestor lucruri, asupra drepturillor dumneavoastră și vă cerem permisiunea pentru a vă păstra adresa de mail, în vederea comunicărilor viitoare.

Accesați site-ul nostru pentru a afla mai multe despre felul în care colectăm, procesăm și stocăm datele dumneavoastră.

Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica aspecte legate de eveniment în orice moment, precum și dreptul de a modifica Termenii și Condițiile fără notificarea participanților.