De ce la început e uşor şi apoi e atât de greu?

“Ca un om să iubească pe altul e probabil cea mai grea sarcină care ne-a fost încredinţată, sarcina supremă, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt doar un preludiu… iubirea e un imbold pentru fiecare să se desăvârşească, să devină o lume el însuşi de dragul cuiva” este un citat faimos al poetului şi nuvelistului Rainer Maria Rilke.

L-am descoperit acum mulţi ani şi mi-a rămas în minte, îl folosesc des în activitatea mea de la cabinet. Şi îmi vine în minte de fiecare dată când cineva mă întreabă: “De ce e aşa greu? Nu ar trebui să fie mai uşor?”. Întrebare care se referă la relaţiile de cuplu. De curând am discutat cu un client care spunea că el nu înţelege de ce trebuie să avem relaţii. Îşi doreşte să fie într-o relaţie, nu îi este bine singur, dar odată aflat într-o relaţie de cuplu de durată e groaznic. Fără relaţie, spunea el, nu e bine, dar nu e groaznic. Dacă aş putea cumva să mă obişnuiesc să fiu singur şi să nu îmi mai doresc o relaţie.

Pentru mulţi dintre noi e groaznic uneori în relaţii. În relaţia de cuplu adesea ies la iveală cea mai urâtă faţă a noastră, cele mai mari dureri şi cele mai importante neajunsuri. Ne vedem adesea în ochii persoanei iubite asemenea imaginii tabloului din “Portretul lui Dorian Grey”: o imagine schimonosită ce trebuie ascunsă. Iar în alte relaţii (profesionale, de prietenie) suntem precum Dorian Grey: frumoşi şi fără de pată. Doar că adevăratul Dorian Grey e o combinaţie a imaginii perfecte din societate şi a celei schimonosite din tablou. Şi la fel îl vedem adesea şi pe cel iubit: acum e minunat şi peste câteva momente ne arată faţa lui cea mai “urâtă”. Şi apoi ne aducem aminte magia de la început: “tinereţea” relaţiei noastre, începutul minunat când totul era uşor şi parcă curgea firesc. Şi vrem să ne întoarcem acolo, vrem să oprim timpul în loc, să rămânem tot aşa (precum Dorian Gray şi tinereţea sa nepieritoare). Aşa ne spun poveştile de mici: “Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”.

Iar când vedem că basmul nu ţine loc de realitate, că nu există “tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”, suferim. Poate fugim să căutăm altundeva acea relaţie în care să “trăim fericiţi până la adânci bătrâneţi”, gândindu-ne că dacă ne doare şi nu mai e atât de minunat ca la început, ne-am înşelat. “Dacă eu scot ce e mai urât din tine şi tu scoţi ce e mai urât din mine ce rost are? Înseamnă că nu ne potrivim.” a conchis la un moment dat o clientă. Doar că uneori nu putem pleca, iubim prea mult şi tot încercăm să facem lucrurile să meargă şi ne propunem să ajungem înapoi acolo în “tinereţea” aceea, în acel ţinut fermecat unde conectarea era minunată şi totul mergea uşor. Alteori plecăm şi ajungem într-o relaţie poate mai bună decât precedenta, poate mai rea. Şi, după ce fugim în suficiente locuri, ne dăm seama totuşi că nu există relaţia perfectă, că “tinereţe fără bătrîneţe şi viaţă fără de moarte” e un basm şi ne resemnăm cu o relaţie tip “colegi de apartament”, astupând golul din sufletul nostru cu câte ceva (alte relaţii trecătoare, mâncare, alcool ş.a.m.d.).

Există însă şi o altă cale. Să creştem “mari” şi să ne asumăm responsabilitatea pentru viaţa şi relaţiile noastre. Să ne dăm seama că nu poate fi precum în basme şi timpul nu poate fi oprit în loc, că nu suntem niciunul perfecţi şi momentele acelea în care iasă la iveală ce e mai urât din noi sunt oportunităţi. Nu sunt momente uşoare, nici plăcute, dar sunt oportunităţi de dezvoltare. E ca atunci când faci o curăţenie straşnică: nu e plăcut şi nici uşor, nimănui nu îi place să facă asta, însă beneficiile ei sunt clare după: am scos mizeria de peste tot şi respirăm un aer mai curat. Ne simţim mai bine. Relaţia de cuplu nu e doar o curăţenie, ea poate fi un loc unde ne construim fiecare dintre noi o versiune mereu mai bună. Dar trebuie să nu fugim şi să ne valorizăm relaţia chiar dacă e greu.
Citatul lui Rilke a căpătat noi valenţe pentru mine când am început să învăţ şi să practic terapia Imago. Parcă acest citat ar fi fost scris de un terapeut Imago. Mi-am re-examinat relaţiile din viaţa mea şi activitatea din cabinet. Iar rezultatul a fost unul extraordinar!

În mai puțin de două luni, am marea bucurie de a o regăsi la Cluj-Napoca pe Rebecca Sears, unul dintre mentorii mei cei mai dragi, o continuă sursă de inspirație și înțelepciune, un terapeut desăvârșit și un om extraordinar. Rebecca va petrece câteva săptămâni intense alături de terapeuți, psihologi, dar și public larg, într-o serie de evenimente centrate pe terapia Imago. Toate detaliile despre ele le găsiți aici, aici și aici.

Iar pentru cuplurile ce caută activ soluții și răspunsuri la marea întrebare (De ce la început e ușor, iar apoi devine totul atât de greu?!), vă îndemnăm să dați un ochi peste workshopul pentru cupluri susținut de Rebecca. În orice stadiu al relației v-ați afla (fie o re-evaluați, vreți să îi mai dați o șansă și să o salvați, sau doar simțiți nevoia unor îmbunătățiri), în urma participării la acest workshop cu adevărat magic pentru relații,  veți ști cum să cereți și să primiți iubirea pe care v-o doriți!

Sursă foto: https://www.pexels.com/photo/stone-artwork-326612/