Blog

All

Cu dragostea la specialist

24 ianuarie 2018

Adela Moldovan

Validarea ştiinţifică a terapiilor – tratamentelor este standardul de aur în practica bazată pe dovezi (atât medicală, cât şi psihoterapeutică ) a ultimelor două decenii. Tot mai multe terapii şi tratamente sunt investigate cu privire la eficienţa lor, ceea ce ne aduce tratamente validate ştiinţific şi contribuie la îmbunătăţirea permanentă şi consistentă a serviciilor oferite.

Terapia de cuplu nu face excepţie, chiar dacă investigarea ştiinţifică a relaţiei de cuplu şi a sentimentelor de iubire poate să pară că “distruge” însăşi esenţa misterioasă a iubirii. Pe măsură ce alte studii au scos la iveală relevanţa relaţiilor pentru sănătatea mentală şi fizică (relevant aici e studiul longitudinal Harvard asupra dezvoltării la vârsta adultă), cercetătorii au început să se concentreze tot mai mult pe ce înseamnă o relaţie satisfăcătoare, ce presupune iubirea romantică, ce funcţionează şi ce dăunează unei relaţii fericite.

Investigarea ştiinţifică a eficienţei terapiei de cuplu a scos la iveală ceva extrem de interesant. Deşi studiile clince controlate au arătat eficacitatea terapiei de cuplu în setting-uri clinice, în studii clinice controlate, eficienţa acesteia în practica clinică (de zi cu zi) nu se regăseşte.

Există o discrepanţă foarte mare între eficienţa terapiei în studii şi constatarea că în prcatica clinică, efectul este mult mai redus. Sau că, deşi studiile arată rezultate bune (ex. îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare) per ansamblu satisfacţia cu relaţia nu creşte şi probabilitatea de divorţ nu scade.

Pe lângă aceste studii au apărut în ultimii ani şi anumite opinii negative exprimate de persoane publice, blogeri, autori care au dezvăluit că au apelat la terapia de cuplu dar că aceasta nu a ajutat ( de exemplu acest articol în care autoarea susţine că a apelat la terapia de cuplu, de două ori, în două relaţii diferite şi că în opinia ei terapia de cuplu nu doar că nu a ajutat, dar a fost dăunătoare relaţiilor ei).

Diferiţi experţi au încercat să explice complexitatea terapiei de cuplu şi multitudinea de factori care pot contribui la succesul sau insuccesul terapiei de cuplu. De exemplu, în acest articol autorul arată că, în opinia sa, sunt şapte mari categorii de factori care influenţează succesul terapiei de cuplu:

  • unul sau ambii parteneri au decis deja să pună capăt relaţiei şi terapia de cuplu este pur şi simplu modul de a comunica această decizie dificilă celuilalt partener.
  • Problemele de sănătate mentală, inclusiv dependenţele au un impact major asupra relaţiei şi nu au fost eficient tratate înaintea şedinţelor de cuplu
  • Abuzul fizic sau verbal este o problemă şi unul dintre parteneri se teme pentru siguranţa sa aşa că nu participă activ la şedinţe, retrăgându-se (pentru a evita eventuale repercursiuni după şedinţe în cazul în care ar verbaliza nemulţumiri, de exemplu)
  • unul sau ambii parteneri nu relaizează temele terapeutice (adică nu transferă cunoştiinţele şi abilităţile învăţaţte în timpul şedinţelor şi în interacţiunile de zi cu zi)
  • terapeutul nu este calificat să lucreze cu cupluri sau nu există o bună compatibilitate între terapeut şi cuplu.

Această ultimă opinie este împărtăşită şi de alţi experţi care susţin că adesea terapeuții care oferă consiliere maritală nu sunt suficient pregătiţi ( de exemplu Mort Fertel, autor şi fondator al unor servicii terapeutice pentru cuplu).

Ce putem face aşadar noi terapeuţii pentru a fi mai eficienţi în terapia de cuplu şi pentu a “corecta” imaginea negativă a ultimilor ani în ceea ce priveşte terapia de cuplu? Dacă factorii care ţin de cuplu, de angajamentul real sau iluzoriu al celor doi terapeuţi în procesul terapeutic nu îl putem controla, cu siguranţă putem avea grijă de noi. De pregătirea noastră profesională, care în mod evident trebuie să fie una temeinică. Terapia de cuplu este dificilă, poate cea mai dificilă. Cred ca fiecare dintre noi cunoaştem cel puţin câţiva colegi care au renunţat să lucreze cu cupluri sau nici nu au încercat, îngroziţi şi ei de această reputaţie “negativă” a terapiei de cuplu şi de prospecţiile “sumbre” ale insuccesului. Însă divorţul şi calitatea slabă a relaţiilor de cuplu au un impact semnificativ asupra sănătăţii mentale, calităţii vieţii şi chiar un impact financiar asupra familiei şi comunităţii.  Nu putem pur şi simplu să ne retragem şi să spunem ah, e prea complicat.

Pentru a face terapie de cuplu e nevoie de dedicare şi perfecţionare profesională continuă. E nevoie cu siguranţă şi de o toleranţă ridicată la frustrare şi dezolarea provocată de acele situaţii când totuşi nu poţi face nimic ca terapeut. Însă, satisfacţia majoră pe care o ai atunci când un cuplu îşi îmbunătăţeşte relaţia şi rămân împreună, iar nişte copii continuă să trăiască alături de părinţii lor într-un climat mult mai armonios e nepreţuită.

E nevoie în continuare de cercetare asupra eficienţei terapiei de cuplu, însă e nevoie de multă pregătire şi investiţie în terapeuţi şi în serviciile oferite cuplurilor aflate în dificultate. Iar dacă toate aceste premise vă pun pe gânduri și vă fac să vă întrebați ce puteți face mai mult, ca terapeut, pentru dezvoltarea dumneavoastră personală, dar și pentru binele pacienților cu vulnerabilități în cuplu, Holo vă recomandă suita de formare în terapia relațională IMAGO, susținută de faimoasa Rebecca Sears la Cluj-Napoca peste doar câteva săptămâni.

Un prim contact cu terapia IMAGO va avea loc în 2 – 3 mai a.c., în cadrul evenimentului Strategii de lucru Imago în terapia de cuplu și familie, programul de formare va avea loc între 10-13 mai a.c., iar cei dornici să meargă în profunzimile terapiei IMAGO pot participa la extensia avansată a acestei formări, From despair to repair – helping couples heal & grow through crisis.

Sursă foto: www.pexels.com.