Cât ar trebui să mănânce copilul meu?

„Cât ar trebui să mănânce copilul meu? Când e prea mult? Când e prea puţin?” – acestea sunt o parte dintre întrebările care frământă mamele. Rar găseşti o mamă care să nu aibă o oarecare îngrijorare că al său copil nu mănâncă bine. Fie se îngrijorează că mănâncă prea puţin, fie că mănâncă prea mult, fie că nu mănâncă suficiente (lactate, fructe, legume ş.a.).

Aportul energetic pe care şi-l ia copilul din mâncare este foarte bine reglat instinctiv în primii ani de viaţă. Copilul nici nu rabdă foame, nici nu mănâncă peste necesităţile sale, decât în anumite condiţii, pe care le voi detalia puţin mai jos. De asemenea, copiii nu mănâncă la fel la fiecare masă. Discrepanţa între cantitatea consumată la o masă poate fi mare faţă de cantitatea d ela urmatoarea masă. Noi adulţii am învăţat să mâncăm după un program atunci când sunt disponibile alimente (ora de masă). Copiii însă vin cu un comportament instinctiv de a consuma după necesităţi, în primii ani alimentaţia fiind disponibilă (hrănirea la sân asigurând hrană mereu la îndemână, gata preparată). Durează câţiva ani până când copiii trec de la instinctiv la învăţaţ.

Felul în care copilul mănâncă este de asemenea legat şi de etapele de dezvoltare şi achiziţiile pe care le dobândeşte. De exemplu de multe ori copilul refuză un aliment pentru că este în acea etapă a descoperirii „nu-ului”. Starea de sănătate / boală sau consumul de energie de asemenea influenţează major cât mănâncă un copil (dacă petrece mult timp în casă sau mult timp afară, va mânca diferit).

Recomandările actuale sunt să ghidăm încet copilul către un comportament alimentar sănătos, respectându-i reacţiile instinctive şi mergând de acolo pas cu pas spre un comportament alimentar învăţat, conştient care să respecte principiile de sănătate.

Foarte des specialiştii văd copii „mofturoşi” în primii ani de viaţă care apoi ajung copii supraponderali. Asta se întâmplă adesea pentru că adulţii din jur nu înţeleg comportamentul alimentar al copilului, nu respectă semnalele pe care copilul le dă (nu mai vreau) şi intervin excesiv în comprotamentul alimentar. Asta duce la un efect foarte nociv care predispune apoi la probleme de greutate: creierul copilului învaţă să ignore senzaţia de saţietate şi îţi pierde capacitatea de a recunoaşte senzaţia de foame (pentru că o simte rar). Şi astfel apar în multe situaţii probleme de greutate care au impact uneori pe toată viaţa.

Cum se întâmplă mai exact? Copilul începe la un moment dat să mănânce mai puțin sau mai rar decât, adesea pe fondul unor achiziții (mersul, vorbitul, dezvoltarea curiozității și nevoia de a explora mediul). Unul sau mai mulți adulți din jurul copilului încep să fie îngrijorați de această situație și se tem că nu se va dezvolta corect copilul dacă mănâncă prea puțin (prea puțin în opinia lor). Pe fondul acestei îngrijorări apare o anumită agitație și se caută strategii pentru a ”păcăli” copilul să mănânce mai mult: se pune copilul la televizor sau tabletă pentru că astfel consumă mai mult. Sau se ceartă copilul pentru a mânca mai mult sau este recompensat dacă mănâncă mai mult. Toate acestea crează un conflict între reacția instinctivă care reglează aportul energetic din anumite zone cerebrale și reacția învățată din alte zone cerebrale (dacă mănânc mai mult primesc ceva bun, dacă mănânc mai mult evit să fiu certat). Și astfel creierul copilului învață să ignore reacția instinctivă și senzația de sațietate, pe măsură ce relațiile cu cei din jur devin tot mai semnificative. Câțiva ani lucrurile pot să meargă bine, adulții sunt liniștiți, copilul mănâncă (constant peste senzația de sațietate, dar pentru că este în creștere și consumă multă energie alergând și jucându-se greutatea nu este problematică). Apoi încep problemele. De obicei fie odată cu începerea școlii care presupune o mai mare cantitate de timp petrecută stând pe loc și consumând puțină energie fizică, fie la pubertate. O dată apărute problemele de greutate, reîncep îngrijorările, teama pentru sănătatea copilului și agitația. Doar că acum presiunea pe copil este în sens invers: mănâncă mai puțin, oprește-te. După ce ani de zile a fost recompensat să mănânce mai mult, acum creierul copilului este penalizat dacă mănâncă tot și i se cere să mănânce mai puțin. Complicat, nu?

Iată câteva lucruri pe care le putem face sau evita pentru a forma obiceiuri sănătoase și a respecta ritmul copilului dvs:

1. Să punem accent pe calitatea și diversitatea hranei și să lăsăm corpul copilului să decidă cantitatea. Dacă respectăm aceste principii de la început, este mult mai puțin probabil să ajungem în situația în care copilul consumă mai mult decât are nevoie.

2. Să nu insistăm să mănânce tot din farfurie. Când copilul a decis că nu mai vrea, verificăm dacă e sigur de asta și îi dăm voie să coboare de la masă. Dacă a mâncat foarte puțin va recupera apoi.

3. Nu recompenssăm mâncatul felului principal cu desert. De dragul desertului copilulul se va forța să mănânce mai mult decât are nevoie, iar desertul vine cu un plus și mai mare de calorii.

4. Să fim un exemplu pentru copilul nostru. Copilul nu mănâncă anumite alimente sănătoase și importante pentru dezvoltarea sa? Mai întâi e important să le vadă la noi în farfurie.

5. Să mâncăm împreună cât de des putem. Nu doar pentru a-i crea un comportament alimentar sănătos (cum altfel am putea face asta?), ci și pentru a întări relațiile de familie.

Pentru mai multe informații despre micile erori pe care e bine să le evităm pentru că ele pot deveni mai târziu un bulgăre de zăpadă și micile schimbări care devin ulterior mari câștiguri în goana după sănătate, vă așteptăm la evenimentul Greutatea kilogramelor, un eveniment din inițiativa #nostigmanoshame, creată de Holo pentru a scoate copilăria și adolescența din mediul staigmatizant cu care sunt, adeseori, asociate.