”Bătrânețe haină ré…”

Este o vorbă pe care o aud des de la mama mea. Experiența ei în ceea ce privește îmbătrânirea celor dragi este una negativă. Bunica mea a murit când avea 59 de ani, iar bunicul meu s-a cufundat într-o neputință aproape totală pe măsură ce îmbătrânea, devenind adesea o povară pentru copii săi, deși starea de sănătatea nu era chiar atât de problematică. Însă mental bunicul nu a putut face față singurătății după ce bunica s-a dus. Așa că, pentru mama, bâtrânețea e ceva rău, o neputință personală, incapacitatea de a mai fi util celorlalți și pericolul de a fi o povară pentru ei.

Eu însă sunt de-a dreptul fascinată de imaginea unor persoane în vârstă care dansează, care sunt puse pe șotii. Acei bătrânei cu suflet tânăr. Sau când văd câte o doamnă îmbătrânită bine la trup, dar îmbrăcată cochet și rujată. Îmi doresc pentru mama mea o astfel de ”bătrânețe”, poate pentru că am văzut durerea ei, de a-și duce viața de adult fără mama. Poate pentru că am crescut cu noastalgia ei după mamă nu îmi doresc să o pierd prea repede și aș prefera oricând să îmi fie o ”povară” decât să nu o am. Știu însă că ea nu ar accepta o astfel de situație în care ea să fie povară. Energică și pe modelul ”până stau mai fac ceva” mama nu suportă încetinirea ritmului de viață. Așa mi-ar plăcea să o văd pe mama: o bătrînică energică, pusă pe șotii, bine dispusă.

Sunt conștientă însă că pentru asta mama trebuie să își îngrijească sănătatea. Sănătatea fizică și sănătatea mentală, una fără alta merg greu :-). Sunt convinsă că putem ”îmbătrâni frumos” și pe meleagurile noastre dacă ne îngrijim sănătatea și ne schimbăm puțin percepția. Îmi amintesc când discutam în facultate cu Raluca, prietena mea, despre cum la un moment dat, căsătorite și cu copiii fiind, ne vom tunde scurt, vopsi ”vișină putredă”, lua capotul pe noi și asta va fi fost :-)). Era pentru noi imaginea începutului sfârșitului, așa cum vedeam ca adolescente femeile mature din jurul nostru. Resemnate, renunţând la orice stindard la feminismului, lăsând jos armele. Suntem foarte aproape de vârsta la care spuneam că vom face asta, suntem căsătorite și avem copiii dar nu ne dorim nici pe departe să facem asta :-). Detestăm cu pasiune capoturile și încercăm să ne păstrăm frizurile ”hip”. Așa , ca un antidot împotriva îmbătrânirii. Și ne imaginăm cum vom îmbatrâni frumos, cum vom râde bine și încă vom sta la povești lungi cu o cafea în mână. Mâna cu piele zbârcită și poate ușor tremurândă, dar minte veselă și bucuroasă de întâlnire.

Aș vrea să facem fiecare dintre noi ceva pentru a schimba această viziune sumbră asupra înaintării în vârstă și să nu ”depunem armele” prea devreme. Tocmai de aceea am fost entuziasmată de organizarea evenimentului Now what?! – cu diagnosticul la specialist, un eveniment care își propune să își aducă o mică-mare contribuție la de-stigmatizarea acestui subiect – menopauza – și să contribuie la ideea că putem să îmbătrânim frumos. Sper să ne vedem acolo cât mai multe fiice și mame. Eu clar vin cu mama, da` de reușesc să îi scot din cap ideea asta cu ”Bătrânețe haină ré…”