Despre sex și sexualitate, cu responsabilitate

De când am lansat campania #nostigmanoshame ne trezim din când în când cu mesaje agresive, uneori de-a dreptul jigniri sau insulte pentru că vorbim despre nevoia educaţiei sexuale la copii. Unii ne acuză că le băgăm în cap prostii, alţii că importăm chestii la modă, unii că nu avem credinţă, iar alţii doar ne înjură fără să ne dea explicaţii.

Acum nu că aş vrea să mă explic, dar pentru cei deranjaţi de această campanie aş dori să clarific totuşi câteva aspecte. Educaţia sexuală nu este ceva vulgar, nu înseamnă familiarizarea copiilor cu sexualitatea “înainte de vreme”, nu înseamnă încurajarea lor spre începerea vieţii sexuale.

Din punctul meu de vedere, educaţia sexuală este o parte din responsabilităţile mele ca părinte. Atât! Restul e multă filozofie şi putem să discutăm mult şi bine despre ce şi cum credem fiecare că ar trebui să fie viaţa, societatea, mentalitatea, dacă era mai bine pe vremea “noastră” sau e mai bine acum, dacă mergem sau nu într-o direcţie greşită. Până una alta, viaţa asta merge mai departe zi de zi. Şi până stau eu să dezbat, copiii mei cresc. Iar eu am o responsabilitate faţă de ei.

Şi responsabilitatea asta o văd cam aşa. Eu şi copiii mei navigăm pe un râu. Un râu frumos, dar şi periculos. Un râu pe care navighează multe alte bărci. Unele bărci navighează bine, altele mai puţin bine. Deocamdată copiii mei sunt mici şi sunt în barcă cu mine. Eu şi soţul meu ne ocupăm momentan de navigat. Şi ne străduim cât de bine putem să le ferim de valurile prea mari, de cascade, nu ne răsturnăm. Dar, în tot acest timp, eu trebuie să îmi învăţ copiii să navigheze singuri. Şi când vor începe să navigheze singure, deşi voi fi aproape de ele, nu voi putea să le feresc de toate. Poate se răstoarnă singure, poate nimeresc la un moment dat într-o zonă periculoasă în ciuda a tot ceea ce le învăţ eu sau poate cineva le întinde o cursă într-o zi. Şi atunci îmi pun problema: ce o să le ţină pe fetele mele în siguranţă? Vesta, care le protejează dacă cad… sau înotul? Vesta e minunată dacă o ai. Dar ştim bine că uneori nu ne punem vesta. Şi atunci ce ne facem dacă nu ştim să înotăm? De ce nu ne punem vesta? Dintr-o varietate de motive: nu suntem atenţi, suntem grăbiţi sau suntem absolut convinşi că noi nu vom cădea în apă. Dar uneori totuşi cădem. Vesta este protecţia pe care eu i-o pot oferi prin tot ceea ce le ofer şi le învăţ despre siguranţă, bine şi rău. Şi aşa cum spuneam de multe ori ştim că ceva nu e bine şi totuşi… Şi noi adulţii facem asta des.

Dacă atunci când nu ai vesta, ştii să înoţi ai o şansă în plus. Dacă ştii să înoţi şi ai şi vesta ai cele mai bune şanse. De ce să nu le ofer copiilor mei înotul şi să le dau doar vesta? Înotul este educaţia sexuală. De ce să nu le ofer toate şansele pentru ca ele să poată “naviga” optim prin viaţă? Pentru că mă sperie prea tare gândul că ar putea cădea în apă şi vreau să fac tot ce pot ca ele să nu pice? Posibil, dar oricât m-aş strădui nu depinde doar de mine şi uneori nici măcar doar de copiii mei. Mai sunt şi alte “bărci” pe râu, iar unele nu au intenţii bune. Pentru că nu am încredere în copiii meu că vor ştii fiecare când e cazul să se arunce în râu şi când e cazul să stea în barcă şi atunci le “forţez” să stea în barcă prin faptul că nu le ofer oportunităţile de a învăţa să înoate?  Vor învăţa într-o zi să înoate oricum şi se vor arunca poate prea repede în apă, înainte de a fi pregătite sau vor înota prea departe din dorinţa de a scăpa de constrângeri. Pentru că înotul în sine e periculos? Desigur, înotul îşi are pericolele sale, mai ales printre bărci care navighează.  Însă parte din a le învăţa să înoate va fi să şi înveţe când e cazul să se arunce şi când nu. Ca orice lucru important din viaţa asta navigaţia poate fi şi dificilă, şi periculoasă dar şi plăcută. La fel şi sexualitatea.

Nu pot fi sigură că nu voi greşi, nu pot sigură că ele nu vor greşi, dar e responsabilitatea mea ca părinte să încerc. Să mă fac că nu văd partea asta din viaţă, să închid ochii şi să mă uit în altă parte, să le las singure cu partea asta din viaţă să se descurce e orice, dar responsabilitate nu. Copiii mei vor creşte şi sexualitatea va fi parte din viaţa lor. Iar a le pregăti nu înseamnă a le expune la pericole, dimpotrivă. Înseamnă a-mi asuma responsabilitatea şi a fi pe aproape să le ajut, să le protejez atunci când ceva, orice le răneşte.. Mă tem, mă îngrijorez? Oh da, dar nu închid ochii, nu fug şi nu pasez responsabilitatea mea societăţii, mentalităţii. E diferit faţă de când am crescut eu? Ţin pasul pentru că dacă eu nu ţin pasul îmi las copilul descoperit.

Asta înseamnă în primul rând educaţia sexuală, din punctul meu de vedere: asumarea responsabilităţii.