Calitatea vieții și echilibrul interior al unui individ sunt strâns legate de un anume nivel al educației la care individul a fost expus de-a lungul experiențelor sale. Deși ea nu poate reechilibra un factor predeterminant genetic în ceea ce ține de conceptul de fericire, educația se află la un punct echidistant, din punct de vedere psihologic, între a fi stăpâni pe propriul nostru destin și a cunoaște limitările ce ne condiționează experiențele.
Nevoia de motivație, de împlinire, de echilibru între aspectele intrinseci ce ne ghidează și experiențele noastre profesionale sunt, în mare parte, acoperite de autorealizare, datorată unui proces constant de învățare.