Blog

All

Ce se întâmplă în terapia de cuplu?

29/04/2018

Adela Moldovan

Să apelezi la terapie poate fi foarte dificil pentru că presupune recunoașterea și acceptarea într-o oarecare măsură a faptului că există niște probleme și că avem nevoie de ajutor pentru a le rezolva. Apelul la terapie de cuplu este parcă și mai dificil. Cuplurile au o varietate de motive pentru care ezită să apeleze la terapia de cuplu. Multe dintre ele sunt mituri. O să le iau pe rând și, în încercarea de a le demonta, sper că voi și oferi o imagine realistă despre ce înseamnă terapia de cuplu și cum arată o ședință de terapie de cuplu.

1. Dificultatea de a recunoaște că există probleme în relație și teama că vina pentru acele probleme îți aparține iar terapeutul va spune asta.

În primul rând nu discutăm în termeni de vină. Terapeutul nu este un judecător, rolul său nu este să decidă care dintre cei doi parteneri are dreptate. Discutăm în termeni de ”contribuție la problemă”. Modul în care reacționăm, acționăm, spunem și facem ceva contribuie la o anumită problemă. Uneori contribuția unuia poate fi mai mare decât a celuilalt la problema X, dar nu aduce nicio utilitate stabilirea acestui fapt. terapia se concentrează pe modificarea comportamentelor, reacțiilor, astfel încât contribuiția fiecăruia (după posibilități) să producă o interacțiune care să amelioreze semnificativ sau chiar să rezolve problema. Rolul terapeutului este să păstreze comunicarea deschisă și sigură pentru ca ambii parteneri să înțeleagă modul în care contribuie și ce au de făcut pentru a shcimba lucrurile în bine, așa cum își doresc.

2. E rușinos să apelezi la terapie de cuplu, ar trebui să ne rezolvăm noi problemele.

Adesea oamenii percep apelul la terapie ca fiind o rușine, echilvalând recunoașterea unei probleme cu admiterea unui eșec. A recunoaște și chiar public că ai o problemă este o dovadă de tărie emoțională, având curajul să îți asumi propria vulnerabilitate. Afișarea perfecțiunii este întotdeauna lipsită de autenticitate.

De ce nu ne putem rezolva noi problemele? Nu e așa simplu nici în ceea ce privește micile noastre defecte personale. Cu atât mai mult în terapia de cuplu. De ce? Pentru că de cele mai multe ori e dificil să comunicăm atât de bine fără un mediator (terapeutul) astfel încât să ne sincronizăm foarte bine eforturile de schimbare.

Ce se întâmplă atunci când încercăm să ne rezolvăm singuri problemele de relație? La un moment dat constatăm că avem o problemă, de obicei o ceartă scoate la iveală nemulțumirile unuia și ale altuia. După acea ceartă, fiecare se străduiește să schimbe ceva, să facă mai bine, mai mult, mai puțin etc. Însă schimbarea e grea, necesită efort și ea se întâmplă de obicei în pași mici. În lipsa unei comunicări extrem de apropiate, un partener nu conștientizează adesea efortul celuilalt și nu vede prea bine pașii mici căci încă ”mai e mult până departe”. La un moment dat își manifestă o nemulțumire, care îl face pe partenerul care depune efort să renunțe considerând că ”niciodată nu va fi suficient de bine” sau ”de fapt alta e problema”. Iar rolurile astea se schimbă de mai multe ori. Pe parcursul acestui scenariu la un moment dat fiecare partener constată că se străduiește, că depunde efort, dar lucrurile tot merge rău. Care este atunci concluzia? ”E vina lui” (a celuilalt).

Ce se întâmplă în terapia de cuplu? Conflictele se discută mult mai bine cu un mediator, simpla prezență a mediatorului contribuind la diminuarea reactivității. Comunicând mai bine, fiecare înțelege care mai clar care e nemulțumirea celuilalt și ce își dorește. Efortul de schimbarea este ”mai sincronizat”, terapeutul scoate în evidență micile progrese, susține cuplul pe parcursul lungului și dificilului drum al schimbării. Conflictele se răresc și se diminuează în reactivitate (ex.nu ne mai certăm agresiv) pentru că se discută, la modul constructiv în terapie.

3. Ce știe terapeutul despre relația noastră, despre ce îmi doresc eu? O fi citind el cărți, dar iubirea nu se trăiește după manuale.

Așa este, terapeutul de cuplu încă nu cunoaște cuplul și iubirea nu se trăiește din cărți. Însă la terapia de cuplu nu mergi ca la medic, nu vei primi o rețetă cu ce crede terapeutul că trebuie să faci. Sigur că a citit multe cărți și are multe informații de specialitate, pe care le poate folosi când e cazul, însă nu despre asta este vorba în terapia de cuplu. Terapeutul nu este un profesor care te învață să iubești. Principalul rol al terapeutului este să asigure comunicarea între parteneri, să păstreze un mediu de siguranță în cabinet și să ghideze cuplul înspre găsirea soluțiilor. Da, ai înțeles bine tu și partenerul găsiți soluțiile, terapeutul cel mult ghidează, contribuie cu unele informații. ”De ce să mergi atunci la terapie?” Pentru că dificultățile de comunicare și reactivitatea pe care o aveți fiecare vă împiedică să găsiți singuri soluțiile optime pentur relația voastră. dacă erau simplu de găsit, le-ai fi găsit deja.

4. ”Nu știu cum se întâmplă lucrurile acolo”.

Tema de necunoscut ne împiedică adesea să facem anumiți pași. E normal să fie așa. Poți discuta telefonic cu terapeutul despre cum se întâmplă lucrurile atunci când faci programarea. Sau poți merge să vezi cum e. De obicei la prima ședință se discută în mare despre voi, despre relația voastră, cum a evoluat, de cât timp sunteți împreună și care sunt problemele care vă aduc acolo. Terapeutul vă ajută cu întrebările relevante și vă ascultă, pe amaândoi, urmărind să existe cât de cât un echilibru și să obțină perspectiva amândurora asupra problemelor. Nu se intră în detalii și încă nu se discută soluții, pentru că un pas important la prima ședință este tocmai ca terapeutul să vă explice cum se vor desfășura lucrurile. Ce înseamnă terapia de cuplu, care sunt așteptările voastre, care sunt câteva reguli de bază pentru ca lucrurile să se desfășoare eficient și alte detalii. Vă încurajează să puneți întrebări și să vă exprimați temerile / îndoielile / nelămuririle cu privire la terapia de cuplu. De la a doua ședință, se intră în probleme.

Cum se desfășoară apoi lucrurile specific în terapia relațională Imago? Primul pas va fi să învățați dialogul Imago, iar folosind acest dialog în multiplele sale forme, să discutați apoi despre toate problemele voastre, păstrând pe tot parcursul ședințelor conectarea. Înainte de a rezolva sau schimba ceva, terapia Imago urmărește să (re)stabilească conectarea dintre cei doi parteneri și să mențină un mediu de siguranță. Apoi, problemele se rezolvă mult mai eficient.

Mai multe despre terapia imago și despre ce instrument fantastic este ea în terapia de cuplu,  puteți afla participând la workshop-ul interactiv pentru cupluri susținut de Rebecca Sears la Cluj-Napoca, între 5 – 6 mai – Primește iubirea pe care ți-o dorești. 

Așadar, vă invit să vă învingeți teama și să vă găsiți puterea de a vă arăta vulnerabilitatea în primul rând în fața partenerului și de a spune: ”Deși mi-e groază, hai să mergem la terapie de cuplu. Mai bine cerem ajutor din timp, decât să ne împotmolim mai rău mai încolo.” Învățați să primiți, altfel spus, iubirea pe care v-o doriți!

Sursă foto: https://www.pexels.com/.